Gigantul rus al energiei Lukoil, printr-o subsidiară înregistrată în Olanda, este în curs de majorare cu peste 23 milioane euro (110 milioane lei) a capitalului social al companiei românești cu operațiuni în industria energiei eoliene pe care o deține și care operează un parc de profil cu putere instalată de 84 MW în județul Tulcea.
China Development Bank Corporation, banca chineză de stat care a acordat creditul, a fost înființată în 1994 și se află sub conducerea directă a Consiliului de Stat din China, ca bancă de dezvoltare având rolul de a finanța proiectele pe termen lung care fac parte din strategia de dezvoltare economică și socială a Republicii Populare Chineze. La finalul anului trecut, banca a raportat active totale de aproape 2.000 de miliarde de dolari.
Guvernul vrea să bată în cuie până în 2031, la nivelul de 11,1 euro/MWh consumat (circa 50 lei/MWh, la cursul actual BNR), povara subvențiilor acordate sub formă de certificate verzi producătorilor de energie din surse regenerabile, resimțită de consumatorii de curent electric pe facturile lor, urmând să ia măsuri pentru a menține impactul în facturi la acest nivel.
Deținătorii de centrale electrice producătoare de energie regenerabilă se tem că producția lor își va pierde accesul prioritar în rețelele electrice după modificarea recentă a Legii energiei, ceea ce, susțin ei, contravine legislației europene în vigoare, și avertizează că modificările la lege ar constitui o formă mascată de ajutor de stat pentru termocentralele pe cărbune
Parcul a fost construit cu ajutorul unei finanțări de 8 milioane euro primite de la Banca Românească, pe o perioadă de 8 ani, care a acoperit peste jumătate din investiția totală, cifrată la 13,6 milioane euro. În cei trei ani de funcționare, parcul solar de la Păulești a acumulat pierderi totale de peste 27 milioane de lei.
Acest ajutor de stat ar putea majora anul viitor cu aproape 23% impactul mediu al certificatelor verzi în facturile celorlalți consumatori de electricitate, de la 35 lei/MWh la 43 lei/MWh, potrivit estimărilor Guvernului și ANRE.